REZERVELE DE ALIMENTE la nivel global VOR SCĂDEA pentru al treilea an consecutiv. Care este motivul

REZERVELE DE ALIMENTE la nivel global VOR SCĂDEA pentru al treilea an consecutiv. Care este motivul
Publicat: 09/08/2012, 17:07
Actualizat: 22/03/2019, 05:43

Rezervele constituite din cele mai importante cereale vor înregistra al treilea an de declin, din cauza secetei care afectează trei continente, majorând costurile importurilor de alimente, estimate deja de Organizația Națiunilor Unite (ONU) la nivelul record de 1.240 miliarde de dolari, informează Mediafax.

Stocurile combinate de porumb, grâu, soia și orez vor coborî cu 1,8%, la minimul a patru ani, înaintea recoltei din 2013, potrivit Departamentului Agriculturii din SUA, citat de Bloomberg. Recoltele din SUA, cel mai mare exportator, se află în cea mai dificilă situație începând din 1988, în timp ce valurile de căldură intensă distrug culturile în Europa, iar precipitațiile din sezonul musonic sunt în India cu 20% sub nivelul normal.

Amploarea impactului negativ a condus la prețuri record la porumb și soia, în timp ce grâul a urcat la maximul a patru ani. Pentru investitori, cerealele sunt materiile prime cu cea mai bună evoluție în acest an, iar Goldman Sachs Group, Macquarie Group și Credit Suisse Group afirmă că trendul va continua.

Un indice al prețurilor pentru 55 de alimente a crescut cu 6,2% în iulie, cel mai mare avans lunar începând din noiembrie 2009, a anunțat, joi, Agenția pentru Alimente și Agricultură a ONU. În urmă cu mai puțin de doi ani, creșterea rapidă a prețurilor la alimente a împins 44 de milioane de oameni în sărăcie extremă și a contribuit la revoltele din Africa de Nord și Orientul Mijlociu.

„Oamenii credeau că până la sfârșitul anului vom înota în porumb. Apoi au lovit lunile iunie și iulie, după care situația a mers tot mai prost”, a afirmat Kelly Wiesbrock, manager la fondul de hedging Harvest Capital Strategies din San Francisco.

Prețul grâului a urcat cu 41% în acest an, la 9,18 dolari pe bușel (1 bușel-27 kilograme) pe bursa din Chicago. Soia s-a apreciat cu 32%, la 15,89 dolari/bușel (27,2 kg), iar porumbul cu 27%, la 8,23 dolari/bușel (1 bușel-25,4 kilograme). Porumbul a atins pe parcursul zilei un nivel record de 8,265 dolari pe bușel.

Seceta înregistrată în SUA în iunie a fost cea mai extinsă începând din 1956, iar ultimele 12 luni cele mai călduroase înregistrate vreodată. În timp ce Departamentul pentru Agricultură anticipa o recoltă record în iunie, estimarea a fost redusă în iulie cu 12%, cea mai importantă revizuire nagativă începând din anii ’90. Statul american va opera o nouă revizuire la raportarea datelor din august, estimează analiștii consultați de Bloomberg.

SUA se așteaptă în continuare la o recoltă ridicată de porumb, de 329,45 tone, a treia cea mai mare din istoria Statelor Unite, în timp ce Canada, al treilea mare exportator mondial de grâu, a anticipat în iulie o recoltă în urcare cu peste 4%.

Prețurile mai mari încurajează dezvoltarea agriculturii în America de Sud. Argentina va avea o recoltă record de porumb, de 31 de milioane de tone, potrivit estimărilor organizației Crea. Brazilia va depăși, probabil, SUA ca cel mai mare producător de soia, estimează firma de cercetare Agroconsult.

Chiar dacă SUA estimează o scădere de 7,5% a rezervelor mondiale de grâu anul următor, cel mai mult în rândul recoltelor importante, stocurile tot ar fi cu 42% peste nivelul din 2008. Secete, înghețuri și inundații au afectat în 2008 culturile din Australia până în Argentina și SUA, alimentând un avans al prețului la grâu până la nivelul record de 13,495 dolari.

Prețurile alimentelor la nivel mondial, măsurate de ONU, se află, încă, cu 10% sub nivelul record înregistrat în februarie 2011.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Penthouse-ul de 500.000 € al Loredanei Chivu a fost ”devalizat”! Imagini HALUCINANTE!
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Rovinieta își păstrează valabilitatea dacă schimbi numărul de înmatriculare?
Planul de pace al lui Putin
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Devine interzis în România. Klaus Iohannis a luat decizia astăzi, 29 mai
O greșeală financiară făcută de mulți români. Din cauza asta, banii le scapă printre degete
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Cum s-a ferit Smiley de scandaluri: ”Nu prea mă cert cu lumea în general”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
O substanță din rodii ar putea ajuta la prevenirea bolii Alzheimer
×